duminică, 29 august 2010

PLACINTA CU MERE(reteta video)

In aceasta sectiune va voi prezenta cateva retete video realizate in bucataria bunicii mele, o gospodina desavarsita si o bunica de nota 10.



Ingrediente: 2kg mere, 400gr faina, un pachet unt, o lingura untura, un pliculet praf de copt, sare, zahar, scortisoara, smantana, 3 plicuri zahar vanilinat.

Merele se rad, cu coaja. Apoi se face aluatul in felul urmator: 400gr faina(sau 20 linguri) se amesteca cu pachetul de unt, o lingura untura, un praf de sare, praful de copt si 3 linguri de zahar. Dupa ce se omogenizeaza putin aluatul, se adauga 2 linguri pline de smantana si se framanta pana se dezlipeste de pe degete. Se pune la frigider pentru 15 minute.

Se imparte aluatul in doua. Se intinde o foaie cat tava de mare; se pune gris pentru a absoarbe sucul lasat de mere. Apoi se pun merele bine stoarse, peste care se pune zahar(dupa gust) , scortisoara si cele 3 pliculete de zahar vanilinat. Cu o furculita se amesteca merele pentru a se uniformiza zaharul si scortisoara. Deasupra se pune cealalta foaie de aluat. Se inchide bine pe margini pentru a nu iesi merele. Pentru a nu se prinde aluatul de maini este suficient sa puneti faina pe mana. Apoi se impunge aluatul cu o furculita si se unge cu suc de mere(in acest fel aluatul va prinde culoare fara sa mai punem ou batut). Se coace pana devine maronie.
Dupa ce s-a racit se pudreza cu zahar.

Acelasi aluat se poate folosi la placinta cu branza, cu dovleac sau la cornulete.

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...