sâmbătă, 15 ianuarie 2011

MANCARE SCAZUTA DE FASOLE VERDE

In ultima vreme, adica dupa sarbatori, am trecut pe legume si fructe. Salate si mancaruri cu legume. Printre care si aceasta mancare de fasole verde.

Ingrediente: doua borcane de fasole verde puse pentru iarna, 2 ardei, jumatate de conserva de rosii cuburi, o ceapa, 4-5 catei de usturoi, cate o jumatate de legatura de marar si patrunjel, sare, piper, ulei.
Ceapa, usturoiul si ardeiul, taiate marunt, se calesc in putin ulei si putina apa, pana se inmoaie. Se adauga fasolea si rosiile. Se lasa sa se amesteca bine gusturile, fara a pune apa, se condimenteaza cu sare si piper.
Dupa vreo 5 minute, timp in care se amesteca mereu in fasole pentru a nu se prinde de oala, se adauga vreo 2 cani de apa calda si se lasa la fiert. Pe parcursul fierberii se mai adauga apa pentru ca scade.
Cand este fiarta fasolea, se lasa sa scada zeama si se adauga patrunjelul si mararul tocate marunt.

Noi am servit mancarea de fasole cu chiftelute de pui.


Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...