duminică, 26 decembrie 2010

COARDA CU MAC/BRANZA

Bine v-am gasit in a doua zi de Craciun!
Cum ati petrecut?
A trecut Mosul pe la voi?
Se pare ca noi nu am fost cuminti, pentru ca Mosu' ne-a ocolit anul acesta.
Dar am avut eu grija ca masa sa fie imbelsugata. Iar printre toate bunatatile au fost si aceste coarde cu mac si branza.

Ingrediente: 500 gr faina, 100 gr margarina pentru prajituri(eu am folosit Rama), 220 ml lapte, un ou si un galbenus, 100 gr zahar, un cub drojdie proaspata, putin ulei pentru framantarea aluatului, putina sare. Pentru umpluturi: un plic mac care se macina si se amesteca cu 3 linguri de zahar si putina apa ca sa nu se intareasca; 250 gr branza dulce de vaca amestecata cu 4 linguri de zahar si 2 pliculete de zahar vanilat. Si, dupa preferinte, stafide.
Pentru inceput se pune drojdia la dospit in laptele caldut.
Dupa ce s-a dospit, se amesteca cu faina, oul intreg si un galbenus, 100 gr zahar si margarina topita si racita si un praf de sare.
Se framanta bine aluatul folosind putin ulei. Apoi se lasa la dospit, la cald, pana se dubleaza. Circa o ora.
Dupa ce a crescut, aluatul se imparte in doua. Se intinde fiecare bucata si se pune umplutura.

Se ruleaza, se inchide bine la capete, si se aseaza in tava unsa cu ulei.
Se mai lasa vreo 15-20 minute ca sa mai creasca aluatul.
Se coace pentru 40 minute in cuptorul incins inainte.
Se incearca daca s-a copt cu o scobitoare. Daca ramane aluat pe scobitoare inseamna ca nu este coapta inauntru.

Dupa ce este gata, se unge cu lapte rece cu putin zahar. In acest fel coaja nu se va intari deloc.

Se mai poate folosi ca umplutura si nuca, cacao,rahat sau gem.

Un comentariu:

Rodica Granpier spunea...

Azi fac :),cu branza.....ms de reteta :*. UN PASTE FERICIT!!!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...